- Redactarea și revizuirea contractelor specifice activităților prestate, respectiv contracte de transport, de expediție, de intermediere, etc.
- Efectuarea formalităților obligatorii în raport cu organismele competente
- Consiliere de specialitate privind respectarea normelor specifice în domeniul transporturilor, incluzând evaluarea și interpretarea cadrului legal la nivel național și internațional
- Asistarea companiilor private în cadrul procedurilor de orice natură desfășurate în fața autorităților competente, în cadrul procedurilor specifice de înregistrare – licențiere – autorizare
- Redactarea cererilor, acțiunilor, actelor procedurale în vederea reprezentării în litigiile legate de contractele și operațiunile specifice domeniului transporturilor rutiere
- Securizarea relațiilor comerciale cu parteneri contractuali străini
- Opinii juridice de specialitate cu privire la modalitatea de detașare a salariaților conducători auto pe teritoriul țărilor din Uniunea Europeană, respectiv verificarea respectării condiţiilor privind detaşarea în aceste țări;
- Interpretarea și aplicarea în raport cu practica judiciară internă, a următoarelor acte normative:
- Legea Macron (Loi Macron – Franța),
- Legea MiLoG (Mindestlohngesetz – Germania)
- Contractul colectiv de muncă din domeniul logisticii, transportului rutier și expedițiilor din Italia (Logistica, Transporto Merci e Spedizione Contratto Collettivo Lavoro)
- Contractul colectiv de muncă de la Girona (Convenio colectivo de trabajo en Girona – Spania)
- Contractul colectiv al industriei transportului de mărfuri valabil pentru muncitori (Kollektivvertrag für das Guterbeforderungsgewerbe Kollektivvertrag für Arbeiter – Austria)
- Regulamentul (CE) nr. 593/2008 – Regulamentul Roma I
- Regulamentul (CE) nr. 864/2007 Regulamentul Roma II